Despre iubire...

Strangi din dinti si rezisti.
Te trezesti (asta in cazul in care mai pot sa dormi) din somn, fumezi in disperare, ai o stare aiurea si oricat ai incerca, nu te poti culca la loc.
Daca ar fi vorba de criza, de bani, de probleme diverse, te-ai culca la loc impacat, si maine e o zi, se pot rezolva toate. Dar nu, este vorba de EA, cea care ti-a rapit inima, mintile, sufletul, linistea.
Incerci sa o ignori si te trezesti privind-o continuu. Nu vrei sa-i mai vorbesti, cu toate ca i-ai vorbi toata viata. Ii ocolesti privirea, desi ai petrece o eternitate ochi in ochi cu ea. Te prefaci nepasator,cand tot ce ti-ai dori ar fi sa iti pui inima la piciorele ei. Ii raspunzi monosilabic, morocanos si incruntat, cu aere de superioritate, in timp ce sufletul ti se topeste de fericire ca te baga in seama.
Butonezi televizorul, in speranta unei diversiuni care sa te faca sa uiti. Un film, stiri sau documentare plictisitoare, muzica care te rascoleste, in loc sa te linisteasca. Orice ai vedea are legatura cu ea, cu un gest sau o stare a ei, cu o situatie in care ati fost.Si la meteo daca te uiti, tot la ea te gandesti.
Intri pe net (asta in cazul cand nu ai cunoscut-o acolo), degeaba, nu te mai intereseaza nimic.
Mananci pe sponci, nu te mai atrage nimic, nu mai ai chef de nimic, traiesti ca sa fie, in dorul lelii.
Micile tale bucurii, pasiuni, au disparut in neant, un zambet pe fata ta e mai rar decat trecerea cometei Halley.
La serviciu nu reusesti sa te aduni, gresesti des, poate vezi poate nu cum increderea celorlalti in tine scade. Nu-ti pasa, nu dai doi bani pe asta.
Te imbraci ingrijit doar ca sa nu scazi in ochii ei, ca altfel ai avea probabil barba nerasa, ai face dus o data pe luna, daca-ti aduci aminte, si nu ti-ai schimba camasa cu saptamanile.

Unii te vad schimbat si iti spun: "Fruntea sus!", dar ei nu banuiesc, nu au cum sa stie ce este in sufletul tau. Nici ea. Nu poti vorbi cu nimeni despre durerea ta si aceasta se aduna in ridurile fruntii, in parul incaruntit, in zambetul transformat in rictus, in mijlocul pieptului, si-ti roade incet, incet,toata fiinta.

Ai putea sa ii spui EI tot ceea ce simti pt. ea, dar nu o faci. Sau daca o faci poate fi mai rau, mai grea suferinta, mai crunta durerea.

De ce ne este greu sa ne exteriorizam, sa ne aratam sentimentele fata de cineva?...

...pentru ca suntem prea mandri

pentru ca ne e frica sa nu suferim pe urma
dar si daca nu spunem si nu aratam ce simtim se poate ajunge tot la suferinta

.....nici nu sti cum sa faci sa fie bine

.

Iubirea e o slabiciune, Jafar?... Sau iti da putere?...
Toti suntem intr-un fel sau altul, la un moment dat,... mai mult/mai putin maso-... Mai grav este atunci cand devenim sadici...
Si poate tocmai ptr. a evita asta,... pentru a nu provoca suferinta,... putem considera ca nu meritam aceea persoana... E si asta o dovada de iubire, in fond...
Unii oameni stiu sa iubeasca, dar nu sunt "facuti" ptr. iubire... nu le-a fost "data" aceasta implinire... Cel putin nu in viata asta...
Nu cred ca lucrul acesta trebuie vazut ca un esec... O "condamnare" la singuratate, da,... dar nu neaparat maladiva...

.

Eu cred ca daca nu iti exteriorizezi sentimentele inseamna ca nu iubesti cu adevarat, e doar o iluzie in care iti place sa traiesti o perioada de timp, dar totul are un sfarsit. Orgoliul, neincrederea (in tine sau in persoana iubita) nu sunt scuze, din contra, sunt o dovada a faptului ca nu e vorba de iubire. Cum poti iubi pe cineva fara sa ai incredere in el sau in ea?
Pot exista si situatii mai speciale, cum sugera Magic, dar eu nu cred intr-o dragoste neimpartasita, in sensul ca nu poate dura.